boats-2.jpgboats-3.jpg

Home

Despre Masterat

Masterat Antropologie

Masterul de Antropologie  din cadrul SNSPA deschide două direcţii de dezvoltare profesională. Pe de o parte, el oferă primul pas într-o carieră de cercetare şi învăţămînt în domeniul specific al antropologiei. Pe de altă parte, masterul de antropologie oferă competenţe complementare extrem de utile unor discipline foarte diverse, de la urbanism la medicină şi de la economie la administraţie şi politici publice. Numeroşi absolvenţi ai acestui master lucrează astfel în prezent în domenii atît de diferite precum psihiatrie, studii urbane, dezvoltare locală şi regională, management cultural, marketing, publicitate etc.

Masterul de Antropologie pune un accent deosebit pe componenta practică, pe realizarea de către masteranzi a unor cercetări empirice proprii în domeniile de interes ale antropologiei. Astfel, de la un prim curs de metodologie care asigură “intrarea în teren” şi pînă la practica de specialitate şi internship-ul asigurate de  master, studenţii vor fi permanent îndrumaţi în iniţierea şi realizarea unor investigaţii de teren. Evaluarea finală la majoritatea cursurilor constă de asemenea în realizarea unei mici cercetări individuale sau în echipă. Cursurile au loc după amiaza, permiţînd astfel frecventarea lor şi de către masteranzii care au o slujbă.

Joomla templates by a4joomla